Pledoarie în propria-mi instantã
Am vrut sã stiu cu cine merg la pas.
Cui seamãn ?
Oglinda era veche, mai veche decât Cerul,
din ea pãsea-nspre mine, un ucigas, misterul formelor.
Nu eram singur si stiam
cã pasii ce se rup din mersul auzit
nu sunt ai mei,
eu nu miscam,
eu nu puteam topi din invizibil
imaginea conturului
întins ca pe-o retinã
pe sticla unui ochi.
N-am nici o vinã
cã sunt cel dintâi trezit al mileniului;
la mine-n trup
Dumnezeu n-a tãcut,
imaginea ce nu pãseste încã
nu este a mea
eu, sunt doar jertfitorul
instinctelor.