Dumnezeu, care i se adresa lui Isus, pentru lumea creată din El: "Am vărsat lacrimile acestea pentru ultima oară." Şi Isus i-a răspuns: "Ştiu! Plânsul Tău este sângele investit în această materie, ca să-i dai prin el Viaţa Mea. Oricât vei suferi pentru creaţia Ta, aceasta va fi cea dintâi şi cea de pe urmă înduplecare ". Apoi către lumea miraculoasă din ape: "Te-ai înnobilat cu Dumnezeu pentru ca la sfârşitul lucrării acesteia să fii sfinţită cu eternitatea timpului creat chiar de El. Dumnezeu te binecuvântează, căci acela sunt Eu. "
După aceea, a început să lucreze în noua Sa lume, creând câte un rost pentru fiecare picătură de sânge. A făcut destine, pentru toate fiinţele ce urmau să se nască din încrengăturile care pluteau pe suprafeţele apelor, în aşa fel încât, drumul împletit din ele, să sfârşească în Cer. A sfinţit şi cu vorbe apa mărilor şi oceanelor, pentru ca din ea să nu învie doar materia, ci şi Viaţa Sfinţilor, care în final să urce împreună cu trupurile lor la Tatăl. A pornit vânturile să tulbure norii, să ia cu ei o parte din apa cea nouă, să stropească uscatul ca să crească din ea vegetaţie şi vieţuitoare.
Căci apa care intrase în contact cu sângele divin nu-1 avea în ea pe Dumnezeu, dar se îmbogăţise cu suficiente celule secundare din care să se poată naşte animalele, păsările şi vegetaţia. Ştiind că în experienţa Sa, pe lângă materia purtătoare de divinitate, a înviat şi materia aflată în apropierea acesteia, Isus a acceptat-o spunând: "Trupul Meu se va naşte din materia aleasă de Mine, iar hrana trupului Meu, din materia care stă în apropierea celei dintâi. Când trupurile în care voi rămâne sădit vor recunoaşte-o, vor boteza-o în numele