Pagina 207
 
-America o escala spre cer-

în trupurile voastre. Când voi pleca împreună cu voi, mă voi opri în locul unde Tatăl îmi va spune: Acestea sunt Cerurile pe care le-am promis creaţiei Mele. Cine Te-a urmat a fost demn de ele. Acum, când din grădina Mea ai cules totul, sădeşte aici pentru fiinţele pe care le-ai ales fără părtinire, trupuri noi şi formează Lumea cea Nouă. Trupurilor acestora dă-le din propria Ta Viaţă, Viaţa lor, căci iată, Lucrarea Mea a fost bună. "

El va alege din Sine vieţile divizate pe care le-a încarnat şi reîncarnat de atâtea ori şi vi le va dărui vouă. Ca să deveniţi proprii voştri stăpâni şi ai universului divino-material în care veţi trăi după aceea. Şi nu veţi suferi după trupurile pe care le-aţi avut înainte, fiindcă nu acelea aţi fost voi. Dacă îl veţi găsi pe Isus, în momentul desprinderii, de la sărbătoarea voastră nu va lipsi nimeni. Căci Viaţa pe care o aveţi nu moare. Şi dacă rămâneţi împreună cu Ea, veţi fi parte a Ei, fiindcă Dumnezeu este consecvent în experienţa pe care o face, iar învierea materiei şi eternizarea ei cu Viaţă Divină va fi dusă până la capăt.