Tot omului i se pare că materia este prea infinită, prea complexă şi prea grea, pentru ca să poată fi creată de cineva anume. Dar cum să nu i se pară omului toate acestea, când el este victima propriilor sale iluzii, care se nasc din trup cu ajutorul gândirii materiei, căreia tocmai gândirea nu îi este specifică. Sau cum să nu i se pară omului că existenţa nu îl presupune pe Dumnezeu, ci doar o viaţă izvorâtă din materie, când el nu este capabil să deosebească Viaţa Divină din propriul lui trup, de viaţa animalelor din jur. Ajungerea omului la iluzia supremaţiei sale asupra realităţii este un viciu al materiei trupului, care s-a contaminat prea tare cu caracter divin. Motiv pentru care a fost necesară întruparea Vieţii Divine, moartea acesteia şi învierea Ei, pentru ca omul să înţeleagă prin cea de-a doua venire a Domnului, de fapt, descoperirea Lui. Timpul în Universul Divin nu s-a măsurat niciodată după rotaţiile Pământului, ci după rotaţiile Universului, care până să revină o singură dată pe orbită în locul din care a plecat, Pământul face acelaşi lucru de cinci sute de ori. De aceea Dumnezeu i-a spus la un moment dat Fiului Său: "Zilele Mele din Cer sunt mii de ani pe Pământ! Tu judecă oamenii după timpul Meu, nu după timpul lor, care este o rătăcire a lor".
Ajunse în Galileea întorcându-se de la mormântul lui Isus, femeile au dat vestea învierii Lui, ucenicilor. Rând pe rând ucenicii s-au anunţat despre învierea Mântuitorului şi s-au întâlnit într-una din casele