spectacol grandios, la care omenirea a participat cu ignoranţa specifică fiinţelor orbite de iluzii. Nici mama fecioarei însărcinate şi nici tatăl ei, nu se gândeau să acorde evenimentului o turnură mistică. Pentru că orice gând dintre acestea se constituia în mare păcat. De aceea mama Măriei i-a spus fiicei ei, într-una din zile: "Nu ştiu cât vei mai purta copilul în pântece, dar iată, eu am vorbit cu moaşa din cetatea în care locuieşte unchiul tău, să vină, să asiste la naşterea Lui. Şi ea mi-a zis să te ducem acolo. Astfel ne vom salva familia din ruşine. " Măria însă, nu i-a răspuns. Pentru că le spusese părinţilor ei că este fecioară, iar ei nu o crezuseră. Aşa că după discuţia purtată cu mama ei, obsedată de mărimea ruşinii pe care o trăia, nu a scos un cuvânt. Zilele treceau greu peste Măria. Povara purtării lui Dumnezeu în trupul ei era mare. Dar povara existenţei lui Dumnezeu materializat în pântecele ei era uriaşă. Cu atât mai mult, cu cât nici ea nu ştia că fusese aleasă să-1 poarte pe Dumnezeu, din lumea divină în lumea materială a trupului. Tatăl Măriei a chemat-o şi el pe Măria împreună cu mama ei, în încăperea în care se retrăsese de mai multă vreme, pentru a trăi departe de ochii membrilor cetăţii şi le-a zis: "Am vorbit de curând cu unul din bărbaţii de aici. Şi i-am propus să te ia de soţie, pentru ca naşterea copilului tău, să se facă lângă un bărbat. Să creadă toţi că el este tatăl copilului, apoi vom vedea." Măria nu a spus nimic. Mama ei însă a adăugat, murmurând: "Măria, Măria!"
Era cu puţin înainte ca pe Terra să se producă cel mai important fenomen din istoria materiei înviate cu Dumnezeu, dar nimeni nu intuia acest lucru. Oamenii