structura Lui şi lumina stelelor a devenit materială. In acest proces fizico-divin, spaţiul s-a cutremurat, primind în lumină culoarea albastră, iar în întuneric culoarea neagră. Atunci a perceput pentru întâia dată dimensiunea sa şi a zis: "Doamne, ce-ai făcut?" "Acesta eşti tu, i-a răspuns Dumnezeu. Partea cea mai însemnată a Universului care este oglinda dimensiunii Mele. " Cât despre timp ..., el rămânea invizibil şi rece, nesfârşit şi pasiv la tot ceea ce se petrecea în sine, măsurând creaţiile date de Tatăl, cu dimensiunile specifice fiecărei noi lumi. Planetele s-au colorat, funcţie de materia din care erau alcătuite componentele lor, primind nuanţe dintre cele mai nefireşti. Combinaţiile de culori se făceau după regula proporţionalităţii bine definite, iar în profunzime structurile îşi modificau cristalele odată cu reflexia luminii care bătea în ele. Atunci Tatăl s-a ridicat deasupra acestui miracol, fără uimire şi fără emfază şi a continuat, de data aceasta către elementele aflate în profunzime: "V-afi colorat până în cele mai mici amănunte, după voia Mea, cu nuanţe din imaginaţia duhului Meu. Veţi rămâne pentru totdeauna aşa, iar când lumina va cădea peste voi, vă veţi aminti de strălucirea pe care v-am dat-o. Şi ca să nu vă rătăciţi în timp, vă voi crea un reper. "
Acesta a fost albul. O culoare definită de lumina Tatălui, dar şi de lumina dată de stele ori de gândirea divină. O nuanţă unică să semnifice liniştea, odihna, puritatea ori dragostea de Viaţă, adică dragostea faţă de Creator. Şi în contrast cu aceasta, a apărut instantaneu negrul, rezultat din întunericul care dăinuise până