Viaţa Supremă s-a cutremurat în infinita ei structură pentru acel grăunte din Sine, care trebuia să se materializeze, să se transforme în sânge divin, apoi în celulă vie şi din aceasta în om. Pentru că Viaţa urma să devină element în propria Ei lucrare, de la care trupurile să ia exemplul demnităţii, în virtutea căreia se poate ajunge în Ceruri. Cu un nou statut, care după încarnarea lui Dumnezeu să devină accesibil, apoi cunoscut. Dumnezeu simţea fiecare etapă din lucrarea Sa, ca pe un pas pe care-1 închina încercării Lui, fiindcă în Sine a murmurat: "Acum mă voi încarna în materia pe care am creat-o pentru ca o mică parte din materie să fie de acelaşi fel cu Dumnezeu." Apoi către Isus a zis: "Du-te şi cercetează Pământul! într-un singur loc vei vedea muntele pustiu, câmpia pustie şi marea pustie. Atunci vei şti că eşti pe-aproape. Acolo am lăsat neschimbat un ochi din apa cea moartă, pentru ca trupurile prinse în această lucrare să vadă ce au fost înainte ca Eu să le înviez cu sângele Meu. Vei lua apa din Marea cea Moartă în mână şi vei vedea Tu însuţi, că nici o vietate nu poate trăi în ea. Şi vei arăta-o oamenilor care vor fi acolo şi le vei spune: Aceasta aţi fost voi fără Dumnezeu şi aceasta sunteţi voi, fără Dumnezeu. "
Isus a urmat calea indicată de Creatorul Lumii şi a Vieţii din trupurile umane şi a cercetat Pământul. Şi a găsit în apropierea munţilor celor goi şi a câmpiilor pustii, Marea cea Moartă şi a strigat: "Aici sunt, parte din Dumnezeu Tatăl! De aici a înviat materia trupurilor, căci iată ochiul de apă, pe care Creatorul l-a păstrat ca semn al începutului vostru. Aici mă voi