Nici o dificultate deci, nu a întâmpinat Dumnezeu când a creat Universul sau când a decis să desprindă o parte din Sine, s-o sădească în materie şi să-i spună Isus, pentru ca prin aceasta, materia să învie şi să devină în final sfântă. Singura dificultate pe care a întâmpinat-o Dumnezeu de-a lungul existenţei Sale şi pe care nu a reuşit s-o rezolve de la începutul lucrării Lui a fost menţinerea materiei înviate, la înălţimea onoarei care i-a fost acordată. Atras de nefiinţa din care provenea şi contaminat cu divinitate, trupul în care Isus a fost investit a urmat un lung proces de adaptare la Viaţă. Dificilă prin conţinut, lucrarea Tatălui de creare a Universului divino-material a fost în permanenţă expusă tendinţei materiei, de a se comporta şi după înviere, ca şi înainte de aceasta. Provenind din moarte, materia trupului a creat presiuni asupra raţiunii, pentru a obţine de la aceasta, aprobarea crimei. Contaminată cu Viaţă Divină, materia a încercat să devină de sine stătătoare, asemeni Dumnezeului care o guverna. O luptă teribilă a dezlănţuit materia trupurilor, împotriva Vieţii, după ce omul a descoperit farmecul şi onoarea puterii. Primită de la Viaţa Divină, pentru a o folosi în procesul lucrării Creatorului, omul a interpretat puterea, ca pe o calitate dobândită de el, în lupta cu natura şi a folosit-o împotriva celorlalţi oameni, adică împotriva creaţiei Tatălui. In această situaţie, Dumnezeu a decis să-i dezvăluie trupului, misterul Său. Şi a pregătit o experienţă menită să-l impresioneze pe om, să-l limpezească şi să-l întoarcă de la ceea ce vedea în Dumnezeu la ceea ce trebuia să vadă în acesta. In carnea sa unică, omul se văzuse până atunci singur, acum însă
