întregul glob terestru, aşa cum poruncise Dumnezeu Tatăl, fiindcă întreaga planetă era grădina Lui.
Atunci animalele maymun au înţeles că opţiunea rămânerii, înseamnă opţiunea morţii şi s-au resemnat. Au pornit mânate de teamă spre marginea pădurii tropicale, în care se transformaseră din sirene în animale sfinte. Când au ajuns la marginea pădurii, au văzut că aceasta continuă cu nisipuri deşertice, identice cu cele prin care veniseră aici, târându-se, prin strămoşii lor sirene, în urmă cu multe sute de mii de ani. Nu recunoşteau lumea deşertului prin care migraseră altădată. Nici sentimentul setei sau al foamei, care avea să le încerce de-acum. Păşeau pur şi simplu spre ape, fiindcă dorinţa migrării devenea scopul pentru care trăiau.
Când au ajuns pe ţărmurile oceanului s-au oprit. S-au privit reciproc şi s-au cutremurat pentru că au văzut cerul întunecându-se. Furtuna a pornit, apele s-au învolburat şi le-au cuprins în valuri, purtându-le spre lumea cea nouă, în care urmau să trăiască. Fără să se înece desigur, fiindcă stăpânul lor şi al apelor era chiar Isus.