Scrisoarea celor aflati în adormire
Prea mult subtil si prea putin detaliu
în Lumea paralelã ce din noi
nici nu zâmbeste, nici nu se încruntã
ci irosindu-si trecerea-n tãcere
se-naltã, ne mãsoarã si ne-nfruntã.
O, Lume a altei Lumi, mai mari
decât orice gândire ar putea cuprinde,
vedem cum moartea noastrã-n timp se-ntinde
si al sperantelor ridicol aflat în asteptare,
devine un ridicol si mai amplu.
Nu-i vina Ta decât cã ne-ai lãsat
iluziilor hranã si apoi
desi ti-ai construit temei din noi,
noi tot murim, crezând într-o-nviere
a trupului ce totdeauna piere, definitiv.
Oricum, în toatã aceastã ironie
de lacrimi, de iluzii si de vise
ne tot vedem în usile deschise
ale schimbãrii ce nu se mai produce;
în felu-acesta, timpul reproduce asteptarea.