Pagina 55
 
-America o escala spre cer-

prima oră materiei şi aici am ales să fac încercarea aceasta. Apoi, arată-te lor în chip de Mare Lumină, ca să vadă că Tu porţi lumina prin întuneric şi spune-le că Eu am ales prin ele. Dar nu am putut ierta, căci nu am avut ce." Iar Isus i-a zis: "Dezleagă Doamne apele şi uscatul de gheaţă şi împlineşte iertarea cea mare. Judecata sirenelor a fost pofta trupului lor, nu voia Ta. Fă acum dreptate peste dreptatea lor şi primeşte la Tine, Viaţa recuperată din materia care a murit după

voia ei."

Creatorul nu a răspuns. Dar a desfăcut Pământul din întuneric şi a lăsat Soarele să pătrundă în atmosfera glaciară a acestuia. A dat apoi drumul ploilor peste banchizele de gheaţă şi a inundat uscatul, până la cele mai mari înălţimi. Să spele păcatele celor ce muriseră în număr mare şi să sfinţească pământul curăţat. După ce s-au înfăptuit toate acestea, Isus a transmis lui Dumnezeu, mesajul Lui, iar în completarea acestuia le-a zis sirenelor: "Veniţi după Mine. Tatăl din Ceruri v-a dat dezlegare să trăiţi pe uscat. Acesta este cel de-al treilea pas, pe care-l veţi face împreună cu El. "