În apã Dumnezeu jubila singur
Ce ploaie ciudatã ai fost ...!
Ce nor vei fi fost
când sub tine plutea
inconstientã materia,
pe ce drum
ai dat nebuniei paharul ratiunii sã bea
si-n ochii pãmântului
ai pus invizibil
din privirile Tale vederea !
Pe ce scãri ai ales sã te urci,
înviindu-le
treaptã cu treaptã
ai lãsat odihna între douã morti
asteptând,
ilizibil,
pe timp ai scris cu trupuri
ca si cum literele ar cãdea.
Ce vrajã ai fãcut ?
Cãci iatã materia
întelege sã moarã peste voia ei,
cum peste voia ei
disconfortul învierii îi tulburã somnul.