care au slujit lucrării acesteia." Apoi s-a făcut întuneric. Apele s-au înroşit ca la-nceputuri şi din Cer s-a auzit un şuierat asurzitor, capabil să disloce din trupuri, inimile peştilor nedemni. Şuieratul, receptat de peşti, conţinea mesajul Creatorului care spunea: "Cei ce vedeţi apa înroşindu-se aţi văzut Viaţa Mea şi mă veţi urma în drumul spre ţărm. Cei ce nu veţi vedea apa înroşinduse, acum, auziţi pentru ultima oară glasul Meu. Apoi veţi trăi în lumea pe care v-aţi ales-o. Eu vă spun că acela, care a viet uit în voi, a fost Dumnezeu şi v-a dat prin sângele Lui, legi care să vă conducă spre Viaţa cea Veşnică. Pe care voi le-aţi încălcat, căci trupul vostru vi s-apărut mai presus de Mine. Acum am
hotărât!"
Isus era răspândit în toţi peştii şi trebuia să se desprindă din cei nevrednici de lucrarea care continua, lăsând în locul Lui o viaţă banală, obişnuită, identică cu viaţa animalelor. De aceea, s-a restrâns în puterea propriului Său univers, a părăsit peştii vinovaţi de încălcarea legii lui Dumnezeu şi s-a oprit pe ţărmurile care înconjurau apele. De acolo a strigat cu glas tare către peştii de care rămăsese legat prin sângele Său: "Veniţi la Mine! Cei ce mi-aţi auzit glasul, veniţi la Mine!"
In clipa aceea, în toate apele Pământului, s-a produs ruptura cu trecutul. Peştii care au auzit glasul lui Isus erau cei ce îl aveau în trupurile lor pe Isus. Cei care nu au auzit glasul desprinderii au rămas în continuare în ape, să înoate liniştiţi, să se hrănească şi să se înmulţească după placul lor. Corpurile lor cleioase, acoperite cu solzi străluceau în lumina rarefiată a