Dar Dumnezeu i-a răspuns: "Nu fi trist! Ochii sfinţiţi de Mine, Mă vor vedea la timpul potrivit!" Apoi furtuna a lovit năpraznic în pereţii corăbiei şi aceasta a dispărut definitiv în ape.
Părinţii Lui nu au mai primit din acea zi, veşti despre Isus. Ştiau că Isus este viu şi că acesta trăieşte prin biserici şi sinagogi, propovăduind legile noii credinţe care să conducă omul în viitor, spre ultimul ceas al desprinderii. In realitate însă, materia vie a trupului formal al lui Dumnezeu se dizolvase în Ea însăşi, lăsând în urmă un mesaj care în ciuda ignoranţei la care era supus, avea să revină în atenţia omului şi a autorităţilor, douăzeci şi cinci de ani mai târziu. Până atunci, Isus reîntors la Sine aducea cu El o viziune umană asupra realităţii divine în care trupurile trăiau. Dispunând de realitatea încarnării, Viaţa din trup intrase în universul morţii pentru întâia oară, ducând în infinitul Vieţii Supreme, particule din atmosfera macabră a existenţei în combinaţia de Viaţă şi materie, din perspectiva acesteia din urmă.
Ajuns în Sine, Isus a transmis tuturor componentelor Vieţii Supreme mesajul stării sub impulsul conştiinţei morţii şi al iluziilor unor realităţi aparente. Astfel avea să cunoască spiritul, drama pe care o trăia materia trupului, în lumea halucinantă a învierii cu Dumnezeu: "Nimeni nu cunoaşte adevărul, i-a transmis Isus, Tatălui, după întoarcerea în Universul Divin. Din interiorul trupului, drama materiei este imperceptibilă, omul netrăind în lucrarea divină ca urmare a conştiinţei rolului pe care îl are în această lucrare, ci de teamă că acţionând împotriva Mea, va