net de aproape 30000 DM, ceea ce însemna mult pentru ţara mea. Apoi a trecut timpul. Nu eram un credincios practicant dar mă comportam asemeni unui credincios oarecare, fiindcă răutatea, viciile şi ura mă ocoliseră. Biblia o citisem doar fragmentar şi nu o ştiam. Studiasem filozofia ateistă şi conştiinţa mea mă ajuta să trăiesc simplu, fără Dumnezeu. Eram scriitor aproape anonim şi nu mi-am propus niciodată să scriu o asemenea carte. Dumnezeu însă, bătea într-una în pereţii trupului meu.
Cine să-1 asculte? Pentru El mi-au fost întotdeauna uşile închise. Asta în condiţiile în care ar fi avut un interes să mă caute. Cel mai patetic refugiu al omului era în Dumnezeu şi mi se părea absurd să mă refugiez şi eu acolo. Cu toate că un cititor în pravilă din satul Preoteasa mi-a spus în urmă cu 23 de ani că eu voi ajunge să-1 caut cu disperare pe Dumnezeu, fiindcă în destinul meu se vede un înger mustrându-mă.
Dar cu cine să vorbească Dumnezeu prin acel cititor de destine, când trupul meu nu refuza doar realitatea acelui înger ci şi pe cea a lui Dumnezeu.
In mine nu credeam că ar fi ceva sfânt, căci eram doar trup. Şi nici cel puţin nu mi se părea o rătăcire drumul meu, ci un lucru normal, inteligent. Ulterior am început să mă înverşunez şi mai tare împotriva existenţei lui Dumnezeu şi mi-am zis: "Mai bine să mor aiurea decât să mă rog ca un prost". Numai că nici acel aiurea nu-mi era permis, fiindcă aşa cum îmi prevestise acel specialist în chiromanţie, eu trebuia să fac lucrarea aceasta. De unde să fi ştiut? Dacă aş fi înţeles acest lucru, aş fi început să o scriu atunci. Primul care mi-a