treptat, chiar să-l înţeleagă. Primul lucru pe care l-au înţeles maymun, după ce au fost aduse să populeze Lumea cea Nouă, a fost acela, că Isus le proteja, de undeva din necunoscut. Sentimentul astfel dobândit le dădea tăria de a învinge instinctul şi ura fiarelor şi chiar vitregiile naturii, care le înconjura cu o oarecare răutate. Acest lucru se întâmpla, desigur, după strămutarea din pustiul devenit oază.
* * *
Isus s-a arătat de două ori animalelor maymun înaintea plecării lor de pe insula în care se transformaseră din sirene în făpturile cele noi, pentru a determina conştientizarea acelei schimbări. Apoi nu s-a mai arătat lumii Sale, multă vreme după aceea. Conştiinţa Vieţii, în ecuaţia existenţială a animalelor maymun, era urmată de apariţia conştiinţei morţii şi de cea a superiorităţii asupra naturii. Aceasta din urmă, era indispensabilă noii evoluţii şi apărea ca o consecinţă a trufiei materiei înviate, faţă de fiinţele ce nu îl purtau în sângele lor pe Dumnezeu.
Toate aceste schimbări urmau să se facă pe drumul deschis de Creator, la începutul acestei lucrări şi sub îndrumarea insesizabilă a lui Isus, care era parte în ea. Nimic nu putea modifica sensul raţiunii divine, de începere a acelei lucrări şi de coordonare a ei pe calea întoarcerii Vieţii Supreme, investite în materie, la ceea ce fusese înainte. Abaterile de la acest sens apăreau sub forma unor nesemnificative erori, care urmau să fie îndreptate de îndată ce Creatorul Lumii socotea necesar