Rugãciuni vechi si noi
Voi stiti, iar eu îmi amintesc abia
cât Cer se întindea între Pãmânt si stele
când rugãciunile ni le fãceam spre ele,
bãtrâne torte ce nu-nsemnau nimic;
si totusi în genunghi am stat un pic
sã constatãm cã în final am fi
subconstiente forme de-a muri;
tãrâmuri într-o lume adusã prea aproape.
Dar Cerurile nu puteau sã-ngroape
comunicarea dintre trup si Creator
cãci înãuntrul lor putinul gol
nu însemna loc vag pentru morminte;
îmi scot din cap aducerile aminte
si le înham trecutului la cai
sã galopeze spre bãtrânul Rai
ca sã constate cã de-aceleasi Vieti
vorbeau prin vreme scripte si profeti
ca si acum si ca întotdeauna
si cã din ce-a rãmas în Cer, doar una
în ploaie s-a desprins si pe Pãmânt a curs.
De-atunci de acolo într-una ne vorbeste
ceva, despre-nvieri si oameni înviati,
inductie îi spun pe româneste,
iar voi, o resimtiti când vã rugati.