materia înviată, pe drumul întoarcerii sângelui divin la Cer. De pe podişurile cele mai înalte, apele se retrăseseră şi suprafaţa lor rămăsese acoperită cu nisipuri deşertice. Căldură toridă se dezlănţuia peste aceste podişuri şi întinderea lor creştea de la un an la altul. Acolo a ales Isus continuarea lucrării Sale cu materia, astfel încât, până în ziua în care Pământul să fie eliberat din robia apelor, lucrarea Lui să fie înfăptuită. Atunci s-a arătat iar sirenelor, în chip de Stea care se rostogolea peste ape şi prin inducerea mesajului Său, după legile divine, le-a comunicat: "Tatăl Meu a hotărât ceea ce voi aţi ales şi a făcut dreptate după planul Său, chemând Viaţa din trupurile care au atentat la creaţia Lui. Astfel cele care auziţi acum glasul Meu, purtaţi în voi sângele Meu şi sunteţi demne să vă târâţi, în urma Mea. Căci vom merge în deşertul din care apele s-au scurs luând cu ele păcatul şi vom crea acolo o mare colonie, în slujba Creatorului vostru. Apoi vom învăţa să-i adresăm cuvinte de mulţumire, cu nădejdea că vom fi în stare să purtăm răspunderea pe care ne-a dat-o. Căci, de astăzi Cerul este deschis pentru voi. "
După ce a rostit aceste cuvinte, Isus a pornit spre deşert, în urma Lui rămânând o dungă de lumină. Sirenele, care-i auziseră glasul, au pornit înotând prin ape în direcţia aceea. Când au ajuns pe ţărmuri însă, s-au oprit. Erau puţine cele care auziseră cuvintele lui Isus, şi mai puţine cele care rămăseseră în mări să devină din clipa aceea animale acvatice, după modelul peştilor răpitori, pedepsiţi astfel, în timpul celei dintâi desprinderi. Dar Isus, din depărtare şi din trupurile lor, le zicea: "Nu vă temeţi! Eu vouă vă spun că sunt în voi.