m-am rugat altcuiva, nu Ţie. Eu iar mă întorc cu faţa-n pământ aplecată, şi-ţi zic: "Iertare!... Dar vreau să te văd! Sunt prea multe lucruri care par a veni dinspre Tine şi prea mari erorile comise de cei care au stat înainte de mine în genunchi.
Am început să cer tot timpul iertare, deşi nu ştiu cui. Dumnezeu, în clipa aceasta este numele dat unui mister despre care se spun lucruri incompatibile cu ceea ce e posibil să fii? în mod confuz, ţi se dă în grijă cel mai neînsemnat adevăr. Ori eu caut un Dumnezeu stăpân peste legile lumii. Creatorul misterelor, rezervate nouă spre dezlegare, o înţelepciune din care să se nască tot ce-a fost şi urmează să fie gândit, nu păstorul din lumea divină în care cu toţii suntem nişte miei blânzi sau oi năzdrăvane.
Eu vreau să-ţi cunosc adevărata măreţie, nu umbra gândirii celor din jur, pigmentată cu leac pentru vicii. Un Tată Ceresc nu poate avea în grijă doar Pământul acesta sau gestionarea inepuizabilelor păcate produse de trupuri flămânde. Doamne, e timpul să te arăţi în casa pe care ai construit-o cu puterile Tale! Copiii aceştia vorbesc în numele Tău, despre ei înşişi. în Tine îşi pun speranţele, cele nedemne de Tine, căci Tu pentru ei reprezinţi şi ce ei ar fi vrut să fie.
în necunoştinţă de adevăr, ei cred că Tu eşti şi ce nicicând nu poţi fi, pentru că de-aifi ceea ce enoriaşii îţi cer, n-ai mai fi Dumnezeu. Despre câte ai de făcut în universul pe care de acuma îl ştiu, ei nu spun nimic. De parcă Tu ai fi doar Creatorul lor, iar scopul pentru care ai făcut lucrarea aceasta, un mare mister.
Ei te văd îndreptând tot ce omul poate strica, cu voia sau fară voia lui, ca şi când pe om l-ai/î creat ca să ai ce să îndrepţi, iar păcatul ca să ai ce ierta.
Apocalipsa, mi se pare de asemenea că nu-ţi aparţine, în ea se regăseşte răzbunarea specific umană de care şi copiii din faşă trebuie să se teamă, înainte să fi comis vreun păcat.