Pagina 35
 
-America o escala spre cer-

lor, pentru că va fi hrana lor. Ii vor da nume şi o vor folosi în interesul acestei lucrări. "

La început însă, deosebirile dintre cele două tipuri de materie îi erau cunoscute doar Tatălui şi Fiului Său, iar convieţuirea lor în grădina divinităţii era inevitabilă.

*

Din cheagurile de sânge care pluteau nestingherite au început să apară peşti. La început minusculi, iar cu trecerea timpului, tot mai mari şi mai mulţi. Şi din înălţimile nemăsurabile, glasul Creatorului s-a abătut peste ei spunând: "Până astăzi am crezut, în ceea ce, abia acum am făcut. A sosit ceasul ca Viaţa să învingă moartea şi materia să învie după voia Mea. Cel mai bun lucru pe care l-am creat până acum este acesta. " Iar Isus a adăugat: "Lucrarea Ta s-a împlinit şi materia s-a îmbrăcat de Dumnezeu în milioane de forme şi de culori Peştii au început să crească şi să se înmulţească din sângele Tău. Când vor umple mările şi oceanele, ce voi face? "

Dumnezeu, care lucrase până atunci prin Isus în materie, nu a răspuns. Până la umplerea mărilor cu Viaţă, trebuia să mai treacă timp. în ape însă era buimăceală. Peştii erau reali şi aduseseră cu ei legi noi. Odată înviată, materia trebuia să se hrănească şi să se înmulţească. Acestei nevoi, Dumnezeu i-a răspuns spunând: "Peştii se vor hrăni după voia Mea. Cei vii îi vor mânca pe cei morţi. Şi se vor înmulţi prin ei înşişi. Cei bătrâni vor pieri după ce în locul lor, vor da naştere