stabilit: crucea a fost aleasă de Tine spre a fi torturat pe simbolul răscrucii de drumuri în care se afla omenirea atunci, moment de cumpănă în opţiunea de a rămâne sau nu împreună cu Tatăl
Este josnic să trăieşti în lupta dintre imperiile credinţei derizorii, în care dezvoltarea banalelor fraze rostite de unii, ce au crezut că te văd ori că te aud, fac obiectul nesfârşitelor predici în timp ce Tu, chiar Tu, rămâi mereu departe de ceea ce eşti; fără Tine, aici lângă noi, nu este nimic. Decât haosul care ne învăluie şi mai tare în mister.
Te primesc Doamne, în sufletul meu, chiar şi ca povară, doar să fii Tu, Dumnezeu cel real Nu mi se pare înjositor să umblu în genunchi, oricât ar fi distanţa de mare, când, calea pe care pornesc mă duce la Tine. Nu e demn să murim înveliţi în mister, să nu ştim când plecăm, cine este cel care pleacă şi cine este Cel ce rămâne. In trup mi se pare că mai e cineva împreună cu mine, mă gândesc că Tu ştii! Altfel cum aş muri, dacă nimeni, din mine, n-ar pleca, chiar atunci pe uşa secretă?
Aş vrea să te uit. Dar vin întrebări care mistuie totul în cale şi zic: De câte ori îţi lipseşte Cel de care te lepezi chiar în clipa aceea? Ce stare ciudată de spirit în afara Ta?! Să nu te poţi despărţi de cineva cu care nu ai fost niciodată împreună!? Ceva inexplicabil mă leagă acum nu de Tine, ci de absenţa Ta, din locul în care presupun că ai stat sau din locul în care bănuiesc că ai să vii. Simt că exişti, că mă leagă de Tine ceva, mai presus decât o simplă curiozitate; chiar Tu. Dar nu am nici un semn. Să fi fost Pământul doar un cartier mărginaş în lucrarea creată de Tine? Tărâm al ignoranţei prin care treci rar sau chiar deloc, iar eu să te simt doar ca pe un oarecare vecin ?
E mare povară să ai trupul doar pe răspunderea ta. în lumea aceasta suntem chinuiţi de întrebări. Şi nu mi se pare în zadar timpul pe care îl petrec sperând, ci timpul în care