Pagina 98
 
-America o escala spre cer-

ispita nebuniei terestre. Căci demenţială şi nu divină este gândirea care îl ignoră pe Dumnezeu, în timp ce existenţa fiinţei umane, care generează această gândire, se bazează tocmai pe Dumnezeul din trup. îndreptarea păcatului uman de către Dumnezeu era încercarea pentru a cărei succes erau necesare doar câteva zile divine, dar mai multe mii de ani tereştrii. Astfel că în momentul acela Viaţa Supremă este nevoită să-şi apere realizările terestre, creând din Ea însăşi un trup uman asemănător trupurilor sfinţilor, care se vor naşte din oameni. Şi să-l supună pe acesta batjocorii celor care îl ignorau pe Dumnezeu, pentru a se răspândi în acest fel, filozofia dezlegării misterului divin, care este misterul Vieţii. In Cer, misterul Vieţii celei Mari este numit Creatorul sau Dumnezeu, pe Pământ misterul Vieţii din trup a fost numit Fiul sau Isus, sau pur şi simplu Viaţă. Această Viaţă, sub impulsul căreia trăiesc trupurile este partea desprinsă din Dumnezeu şi care în mod firesc, după împlinirea menirii Ei pe Terra, se va întoarce de unde a venit. Miracolul prezenţei lui Dumnezeu în permanenţă pe Pământ nu este mare. Mare este nebunia creată de aparenţele şi iluziile care deformează aspectul lui Dumnezeu, atât ca formă, cât şi ca structură.