să înţeleagă prin aceasta, că Dumnezeu este autentic şi că de-ar fi să se îndoiască de vreo realitate, omul să se îndoiască de propria lui realitate. Pentru că el ar putea să numai existe într-o zi, nu Dumnezeu. "
Mesajul Tatălui s-a încheiat atunci cu concluzia că prin naşterea, moartea şi învierea Fiului Său, omul trebuia să se apropie de Dumnezeul din trup şi prin acesta de Dumnezeul din Ceruri, care era esenţa existenţei fiinţei sale. Pe care nu numai că nu o remarca în sine, dar o şi ignora şi mai mult decât atât era pregătit să o batjocorească dacă aceasta s-ar fi întâmplat să se arate.
Starea de spirit din materia în care vieţuia Isus înaintea încarnării Sale era determinată de apariţia şi maturizarea Diavolului gândirii materiale, o forţă psihologică independentă de rădăcina ei, care bântuia din trup în trup şi din suflet în suflet. Şi căruia nu i se putea opune decât adevărul despre Dumnezeu, care era şi atunci şi anterior, unic. Iar efectul încarnării Vieţii urma să se propage în toate generaţiile următoare, pentru că naşterea, moartea şi învierea lui Dumnezeu era ultima minune în experienţa divină de pe Terra, înaintea ceasului celei din urmă desprinderi.