Pagina 164

pietrele pe care le poţi vedea rătăcite pe marginea drumurilor, i-a spus: "Sunt acolo!"

Omul nu s-a mulţumit cu răspunsul primit, fiindcă era un bărbat îndrăzneţ care nu se dădea bătut prea uşor şi a insistat: "Cum îi vei convinge că Tu eşti Dumnezeu? "

Isus nu i-a răspuns, dar şi-a apropiat palma de fruntea lui şi în clipa aceea în privirile trecătorilor s-a produs o mare tulburare. Căci omul aflat lângă Isus a căzut ca secerat cu faţa la pământ şi a rămas în poziţia aceea, până când Isus i-a zis: "Ridică-te şi spune-le tuturor celor care vor să mă vadă, să mă caute întâi în trupurile lor şi numai după aceea în Betleem sau în Nazaret. Mâine dimineaţă voi fi la Marea cea Moartă, iar dacă vor să mă vadă, să vină acolo, să afle cu adevărat cine sunt."

în zori, pe malurile Mării Moarte se adunase mulţime mare de oameni, din toate ţinuturile învecinate. Militari din gărzile guvernatorului apăruseră călări, iar soldaţii din garnizoana iudeilor, fuseseră puşi în alertă, însuşi guvernatorul Pillat şi-a stăpânit cu greu curiozitatea de a merge la Marea cea Moartă să vadă ce se va întâmpla acolo. Preoţii cei mari şi bătrânii cetăţilor se apropiau de ţărmurile mării, să nu-1 scape din priviri pe cel ce se anunţase Mântuitorul lumii. Oameni suferind de maladii incurabile fuseseră aduşi şi puşi în calea lui Isus, copii cu deficienţe fizice şi bătrâni bolnavi îşi puneau nădejdea în Mântuitor. Soarele se