Sine, a intervenit şi a spus: "Eu sunt Viaţa cea Veşnică. Voi sunteţi doar copii ale braţelor Mele în care va sta Lumea cea Nouă."
Nici spaţiul şi nici timpul n-au reuşit să spună nimic, fiindcă Dumnezeu a continuat: "Creaţia Mea în afara Mea este moartă. " Şi atunci s-au umplut de putere legile noi, create de Dumnezeu şi formele au început să apară. Când timpul a văzut primele forme apărute în Univers din materia creată a rămas mut. Spaţiul a îngenunchiat lângă el spunând: "Mă sperie! Sunt uriaşe!" Timpul şi-a revenit şi a spus: "Mă sperie! Sunt grele!" Dar Dumnezeu a intervenit alimentându-le uimirea: "Ceea ce vedeţi este numai o parte din ceea ce veţi cuprinde. Iar Eu sunt mult mai mult decât ceea ce se poate cuprinde!"
Apoi a început să privească formele ce apăreau în Univers umplând spaţiul şi a murmurat în Sine: "Sunt grele fiindcă sunt uriaşe...! Se vor mişca de jur-împrejurul propriilor lor axe şi greutatea lor va fi preluată de mişcare într-un fel de cădere continuă!" Apoi a continuat către aştrii: "Mişcaţi-vă în Univers în jurul axei voastre şi unul în jurul celuilalt, cum în Mine se mişcă Viaţa Lumii, astfel încât, puterea pe care v-am dat-o să fie legea după care veţi dăinui fără Mine. "
Aceasta a fost întâia zi a Universului.
* * *
Universul reprezintă în oglinda spaţio-temporală imaginea divinităţii invizibilă în mediul Ei existenţial. El a fost creat când Dumnezeu a decis să se arate lumii