avertizeze, nu să plece. Fiindcă, dacă ar fi vrut să plece, m-ar fi lăsat să cad direct în jos, nu uşor lateral spre balustradă şi m-aş fi prăbuşit prin gaura de la următorul nivel, direct pe pardoseala de beton a balconului şi, probabil aş fi murit. Dar El mi-a cerut doar să plătesc pentru acel păcat. Să îmi deschid ochii şi gândirea şi să încep să-1 caut.
Bineînţeles că mi-a trebuit ceva timp să-mi revin din acea emoţie, apoi l-am ignorat din nou.
Astfel de lucruri mi s-au întâmplat de circa patru, cinci ori în viaţă. Dar din ele nu am învăţat nimic. Fiindcă nu puteam învăţa decât că omul (respectiv şi eu) are un destin divin, că dincolo de acel destin se află un personaj numit Dumnezeu, căruia ar fi trebuit să-i dau socoteală pentru faptele mele şi nu îmi convenea acest lucru.
In 1988 toamna, mă aflam în biroul poetului Aurel Turcuş şi al prozatorului I.D. Teodorescu de la revista "Orizont" din Timişoara. Acolo a venit un domn înalt, cu păr puţin, şaten, care-i cunoştea. Era poetul Ioan Sabău, concitadinul lor, specialist în chiromanţie şi mulţi timişoreni îl ştiau pentru asta. Domnul înalt, cu înfăţişarea lui simplă, blajină, de individ oarecare, mi-a luat palma dreaptă în mână şi a zis: "vei fi bogat, dar după patruzeci de ani, pentru că până atunci vei avea probleme financiare. Vei pierde tot, apoi îţi vei reveni când vei face lucrul lui Dumnezeu ".
Era prematur să înţeleg prezicerea lui, dar am urmărit-o cu sfinţenie, iar din 1992 am început să mă îmbogăţesc peste măsură, dintr-o afacere cu tipografie, astfel încât, în anul 1995 am ridicat de la bancă un profit