fost una singură. Cea în care Dumnezeu s-a investit pe Sine, ca să ducă la Ceruri materia aleasă în încercarea Sa de creare a unui nou univers. Pentru înţelegerea realităţii divine este necesară clarificarea realităţii umane. In perioada care a trecut, viaţa ca atare nu a fost văzută de nimeni. Contestarea existenţei vieţii nu a fost făcută însă, nici de către cei mai absurzi gânditori. Şi totuşi ce este Viaţa, dacă nu un mister divin, căci din Ea se nasc toate celelalte. Priviţi cu responsabilitate deasupra mulţimii de oameni care vă înconjoară şi acceptaţi că, Viaţa fiecăruia dintre ei este o parte din Dumnezeu şi veţi constata, că numai Dumnezeu poate fi Cel care mână atâţia oameni cu îndârjire, spre un imprevizibil necunoscut. Apoi întoarceţi-vă privirile în trupul vostru ca să cercetaţi propria voastră Viaţă şi veţi vedea că nu sunteţi doar fiinţe, că în trupul vostru, împreună cu voi, mai există Cineva, suprem, măreţ, inegalabil. Dumnezeu este un nume, căci Viaţa Supremă căreia i se adresează rugăciunile voastre prin Isusul din trup, trebuie să poarte un nume. Cercetaţi cu realism starea voastră de contemplare divină şi gândiţi-vă, prin cine aţi putea comunica cu Viaţa Divină din infinit, dacă Ea nu ar avea în trupurile voastre propria Ei parte, care să vă faciliteze atât transmiterea mesajelor, cât şi primirea lor. Mai pot crede mulţi oameni, că rugăciunea lor pleacă de pe buze spre Ceruri, printr-o formă absurdă de organizare a Lumii. Poţi crede că divinitatea din Ceruri poate ţine seama faptelor a miliarde de trupuri, în miliardele de secunde ale fiecărei existenţe umane, dacă în trupuri nu este prezent Dumnezeu în fiecare secundă? Ca să simtă şi să vadă totul? Sau mai