materializată a Divinităţii, concluzia, că în evoluţia Divinităţii, se produc fulgerătoare desprinderi din anterior, toate cu reîntoarcerea părţilor în Sine, îmbogăţite cu noile lumi pe care prin desprindere, le creează. Desprinderea şi reîntoarcerea în Sine sunt două din infinitatea componentelor Divinităţii, care fac posibilă guvernarea mulţi universală a existenţei. Toate sistemele micro-spaţiale care sunt cunoscute sunt creaţii ale Vieţii Supreme sau ale creaţiei acesteia, după modelele Ei. Nimic nu este întâmplător. Totul este indus de Divinitate prin mijloace materiale sau spirituale inspirate din Sine. Orice descoperire ştiinţifică a fost întâi cunoscută de Dumnezeu în cadrul existenţei Sale, a cărei complexitate a dat naştere valorilor infinite. Grandoarea Lui, ca expresie a succesiunilor universale, este incomensurabilă, incomparabilă cu a creaţiilor umane care n-au descoperit încă viteze de schimbare şi de deplasare compatibile cu cele divine. Lumea este reprezentarea generală a spaţiului care încadrează Universurile şi pe Dumnezeu deopotrivă. în Lume, Dumnezeu este Creatorul cu izvoare într-un anterior nedefinit. Organizarea divină nu este accesibilă cunoaşterii. Ea poate fi dedusă luând în calcul sisteme existenţiale care reflectă în ele o parte din comportamentul divin. Pentru că o creaţie cu Dumnezeu în Sine posedă unele din manifestările acesteia. Ca şi personaj, Dumnezeu reprezintă prima formă perceptibilă a divinităţii. Personificarea Lui a fost acceptată ca mijloc de comunicare între Creator şi materia înviată, imatură, incapabilă să perceapă mesajul indus. Inducţia mesajului vital este legea fundamentală de comunicare a
