naştere, exprimând anticipat schimbările care se vor produce ca urmare a abaterii trupului de la drumul său.
Tehnica de modificare a destinului prin influenţe diabolice constă în materializarea aparenţelor, care se interpun realităţii, devenind argumente categorice, menite să-i inducă purtătorului în gândire, iluzia altei realităţi. Pe care o percepe ca pe propria lui realitate şi pe care îşi construieşte cu migală şi răbdare destinul, în afara planului divin. Nimic nu poate opri trupul posedat de materializare aparentă, de la argumentarea iluzorie a existenţei lui. Orice argumente ar folosi Viaţa din trup numită Isus, prin inducerea din Sine în trupul omului a realităţii divine, nu l-ar putea face pe acesta să renunţe la nebunia propriului lui univers. Cea mai mare iluzie pe care omul a trăit-o de la începutul existenţei sale a fost iluzia că Viaţa din trup este propria lui viaţă. Pornind de la acest precept diabolic, omul în propria lui existenţă şi-a stricat destinul, care în viziunea unei asocieri divine, ar fi avut totdeauna un sfârşit mai bun.
Dumnezeu nu-i poate arăta omului în realitate, că El este Viaţa din trup, decât dacă se retrage din acesta, situaţie în care trupul bineînţeles că nu mai poate percepe nici un fel de realitate. In mod ipotetic însă, Viaţa îi poate induce trupului ideea că ea este cheia divină a existenţei lui, spunându-i: "Dacă tu reuşeşti să nu mori între timp, Eu mă retrag câteva clipe din tine ca să mă poţi vedea." în aceste condiţii trupul ar muri pentru o vreme, iar când Viaţa ar pătrunde din nou în el, acesta şi-ar reveni şi iluziile diabolice i-ar şopti: "Am fost în moarte clinică pentru puţin timp. Atâta tot... "