Fiul lui Dumnezeu a simţit că Tatăl din Ceruri se îndoieşte de hotărârea pe care a luat-o, răstignindu-1 şi a
*
zis: "In mâinile Tale îmi încredinţez Viaţa, căci sufletul rămâne la Mine. " Apoi s-a zbătut de trei ori în stânga şi în dreapta, după care s-a stins. Glasul lui însă, aparent potolit, a fost atât de puternic, încât a putut fi auzit de la mare depărtare, iar stâncile au început să se prăvălească din loc, zidurile clădirilor învecinate surpându-se. Atunci fariseii aflaţi la faţa locului s-au speriat şi au privit unii spre alţii întrebându-se: "Să fi fost oare acesta Dumnezeu? "
Era oricum, prea târziu. Ceasul Mântuitorului trecuse. Dar unul dintre cei care bătuse cu ură cuiele în tălpile picioarelor lui Isus a căzut cu faţa la pământ, strigând: "Am comis o crimă. "
Fariseii cei mari, aflaţi lângă el, au căutat zadarnic să-l potolească spunând că nu făcuse decât ceea ce trebuia să facă. Dar când au privit şi ei mai bine spre trupul lui Isus, au observat că deşi trecuseră câteva ore bune din momentul în care palmele şi picioarele îi fuseseră străpunse de cuie, sângele Lui nu se coagula, ci continua să se prelingă încet, de pe trup pe crucea de lemn, apoi în pământ. Iar acest semn, le-a dat mult de gândit după aceea.
* * *
în seara aceea, fiindcă era vinerea dinaintea Sabatului şi a Paştelui şi pentru că era interesat să şteargă cât mai repede urmele faptelor fariseilor şi ale ostaşilor săi, Pillat a permis unui bărbat pe nume Iosif să