Misterul vieţii divine - misterul vieţii umane
Multe milenii aveau să se scurgă din timpul terestru, până când păcatul să acumuleze suficiente forţe, pentru a fi capabil să pună în pericol lucrarea lui Dumnezeu pe Pământ. După apariţia omului, păcatele săvârşite erau evident mai mari, decât păcatele săvârşite în perioadele anterioare existenţei lui, dar şi îngăduinţa Creatorului era proporţională cu complexitatea realităţii, în care noile creaţii trăiau.
Compromisul făcut de Dumnezeu, prin acceptarea păcatului ca o consecinţă a luptei materiei înviate, pentru evoluţia rapidă pe drumul misiunii ei, nu era o chemare la încălcarea demnităţii divine, ci şansa ca materia trupului, să se depăşească pe sine în sensibilitate şi gândire, astfel ca în momentul maturităţii ei depline, Isus să aibă cui dezvălui, misterul Vieţii. Care era acelaşi, în trupuri şi în Ceruri. Isus urma să se transforme pe Sine din Viaţă în trup şi apoi din trup în Viaţă, pentru ca oamenii, care erau ultimii înaintea sfinţilor, să vadă un trup, dintre acelea care le vor fi date, după înălţarea la Cer. Trupurile sfinţilor nu se vor deosebi prea tare de cele ale oamenilor în formă, dar vor cuprinde în ele, rezultatul eternizării, prin adaptare la un nou univers. Este promisiunea făcută de Dumnezeu creaţiei Sale şi scopul lucrării acestuia pe Pământ.