E-n flacãrã cuprinsã vocea unui semn
De douã morti încoace tot astept
din focul vesniciei sã se aprindã
al flãcãrii impuls;
tot descifrând prin semnele cuprinse
în sensuri prea putine la vedere,
am tras cu ochiul la tãcerea care
se ascundea-n prezentul ce în jur mocneste
si astfel am aflat cã arderea-i deplinã
doar în spirit.
În urlete scânteile se-aprind
de ochi izbiti cu prea multã luminã,
iar focul ce-a participat la înviere
nu s-a aprins aici.
De plâns, nu se aude c-ar avea
vreo oarecare nebuniei rost
decât doar ca decor al ochilor vicleni
ce fãrã voie introduc în trup
demonii lacrimilor ce-l seduc.
Au mai murit melancolii
din suflete cãzând
si ce povarã am pus pe umerii imunului trecând;
el nu se mai opreste
oricât i-am da, în semn de încântare
mila noastrã.
Ca-ntr-un prilej de mare priveghere
la capul nu stiu cãrei morti rãpuse
din noi am pus imagini nesupuse
crezãnd cã-ntârzierea ceasului ce bate
ne-ar prinde bine la eternitate.