divină, ci panica şi revolta care duce la crimă. Or, cine ucide, mă alungă pe Mine din creaţia Mea şi nu poate cunoaşte iertarea. Căci iertarea este pentru cel ce se întoarce de pe drumul greşit, nu pentru cel ce nu se poate întoarce de pe drumul acela. Aşadar, când voi dezlega spaimele şi frica, va însemna că am renunţat la lucrarea aceasta, iar acest lucru, nu se va întâmpla niciodată. Eu nu renunţ, tocmai pentru că nu cunosc spaima şi frica."
Isus s-a resemnat. Dumnezeu a primit totuşi o parte din propunerea Fiului şi a dezlegat îndoiala, în ceea ce privea stăpânirea de sine a animalelor maymun. A provocat perioade de timp secetoase, cu vegetaţie puţină şi hrană uscată, pentru ca animalele Sale, să se vadă nevoite să lupte pentru hrană şi să se gândească la ziua în care aceasta ar putea dispărea. Şi a observat atunci, că într-adevăr, când creaţia Sa nu se simte în siguranţă, încearcă numai să-şi pună vagi întrebări, la care răspunsurile nu pot veni, decât tot prin Dumnezeu. Atunci a decis să facă o experienţă şi i-a zis lui Isus: "Ia animalelor Mele hrana pentru mai multe zile şi fă în aşa fel, încât să simtă lucrul acesta. Şi dacă te vor urî, vei vedea. Şi dacă te vor iubi, se vor ruga să le redai hrana cea de toate zilele, iar conştiinţa lor va fi împlinită. Dar Eu ştiu ce vor face, căci nu pot face, decât ceea ce instinctul materiei le va cere. "
Isus a urmat ceea ce Tatăl din Ceruri i-a cerut şi a abătut căldurile toride, peste pădurile unde vieţuiau animalele maymun, apoi a trimis fulgerele să provoace incendii. Nori de fum şi cenuşă au semănat incendiile în urma lor şi animalele hărţuite s-au resemnat. Până când