Dumnezeu în trupul lor avea semnele ei. Dar Tatăl ştia că şi această etapă din evoluţia lucrării Lui se apropie de sfârşit şi că ea va mai fi urmată încă de două etape, pentru ca Viaţa Lui, investită în învierea materiei, să ajungă din nou la El, împreună cu trupurile care vor merita să-l cunoască. Totuşi, încerca să le facă pe sirene să asculte glasul sângelui Său, pentru ca în momentul judecăţii, să nu fie obligat să piardă prea multă materie înviată cu Sine.
Inutil însă. A mai durat puţin şi într-o explozie de furie nestăpânită, luptele dintre sirene au devenit sângeroase. Şi odată vărsat sângele divin, păcatul a pus stăpânire peste frumoasele creaturi. Ura, acumulată sute de ani între diferitele coloniile de sirene, s-a dezlănţuit şi moartea s-a aşternut peste ele. Apoi fiarele de pe uscat şi şopârlele din ape, sub influenţa păcatului, s-au năpustit asupra lor. In numai câţiva ani, coloniile de sirene atât de dragi Creatorului lor, s-au rărit, pândite fiind de pericolul dispariţiei. Atunci, Dumnezeu s-a adresat Fiului Său şi a zis: "Bunătatea Mea este slăbiciunea Mea dacă nu îndrept acest lucru. Trebuie să faci ceea ce este de făcut, altfel, păcatul va fi greu de oprit." Isus, care se retrăgea zilnic din trupurile sirenelor ucise, a înţeles ce trebuia să facă şi i-a zis Tatălui: "Primesc dezlegarea aceasta ca pe o osândă. Dar voi face după cum mi-ai poruncit. "
A făcut apoi întuneric peste Pământ, între acesta şi Soare interpunând o uriaşă planetă de fum. Crimele din ape şi de pe uscat s-au oprit brusc, pentru că frig s-a abătut asupra planetei şi sirenele s-au îndepărtat de ţărmuri, să-şi salveze vieţile în apele adânci. Protejate